Odată cu recalcularea pensiilor, multe vorbe au ieşit pe toate căile de comunicare şi prin toate gurile care ar putea să fie interesate de un astfel de subiect. Pentru că, în mod curios, o recalculare care ar fi trebuit să vină pentru ca pensiile oamenilor să crească a adus şi pensii tăiate şi ani de muncă dispăruţi, ca prin magie, din documentele bătrânilor care, cu emoţie, aşteptau verdictul autorităţilor.
Vestea bună, spun aceleaşi autorităţi, este că, în cazul în care o pensie, după recalculare este mai mică, aceasta nu se va reduce, conform noilor calcule, ci va rămâne la aceeaşi valoare la care era, înaintea acestui august care a venit cu fel de fel de noutăţi pe prima pagină. Chiar şi aşa, oamenii sunt nemulţumiţi.
Aşa cum ne stă nouă în obicei, să fim supăraţi, indiferent dacă vestea e bună sau e rea. Să înjurăm, deci, această recalculare a pensiilor. Să credem în partea politică din care putem extrage exclusiv informaţia conform căreia acelaşi mare partid de stânga e de vină, pentru orice modificare mai puţin eficientă a legilor, acelaşi partid cu steag roşu trebuie blamat, indiferent dacă face parte din coaliţii de guvernământ sau nu.
Se apropie alegerile prezidenţiale, decembrie e aproape şi arde, ca o lumânare uitată pe masa din sufragerie. Probabil că era previzibil ca toate înţelegerile să pice şi toate săgeţile să fie aruncate, în mod deloc eficient, înspre o singură mare forţă a politicii noastre. Însă mai există un adevăr, de care nu ne putem spăla pe mâini: pensiile multora au crescut. Aceasta e realitatea. Cu mai mult sau cu mai puţin, dar sunt mai mari. Buncii noştri vor mai avea bani de nişte medicamente, începând de luna viitoare, când poştaşul le va aduce la uşă câteva bancnote în plus.
Nimic mai trist pentru o ţară care se vrea respectată decât uitarea, abandonul bătrânilor. Nimic mai trist decât să nu îi ţinem în braţe, dacă e frig, pe aceea care ne-au ţinut pe noi în braţe, toate copilăria. Ştiaţi că în Portugalia, de exemplu, ţară pe care o cunosc şi pe care o iubesc, bătrânii îşi permit – deşi nu vorbim de o ţară bogată, ca altele din Vest – să iasă, în fiecare dimineaţă, fiecare cu cârjele sale, să bea cafeaua în oraş? Şi să citească ziarul, la o poveste cu prietenii, de aceeaşi vârstă?
De ce noi ne condamnăm bătrânii la tristeţe? De ce bătrânii noştri trebuie să fie, să se simtă ai nimănui, după ce zeci de ani au pus umărul şi mintea la consolidarea unei ţări în care azi ne petrecem veacul şi noi?
Aşa că, doamnelor, domnilor, lăsaţi recalcularea pensiilor să fie doar matematică! Nu mai trageţi totul spre campanii electorale pro sau contra! Nu mai folosiţi oameni amărâţi pentru a lovi în vreun partid de care, se vede treaba, nu ştiţi cum să scăpaţi, deşi se încearcă, aproape disperat, la fiecare patru ani, demonizarea lui!
Dacă sunt lucruri de corectat, lăsaţi-le să fie corectate, pentru ca bunicii noştri să îşi trăiască ultima parte a vieţii mai bine. În linişte, în decenţă. Nu-i mare lucru! Cu toţii aveţi bunici. Sau aţi avut. Şi ştiţi ce greu câtăresc lacrimile lor. Şi ce greu sunt de şters.
Dumnezeu să ni-i apere!
Citește și:
Cristian Buică, destinul artistului folk
Un ceas de poezie cu Prof. Univ. Dr. Codruţ Sarafoleanu